11even Experiences Ploiești – 19 Mai 2016

După ce în primele ediţii ale evenimentelor 11even Experiences mii de participanţi din mai multe oraşe ale ţării s-au bucurat de prezenţa unor vorbitori de excepţie, anul acesta conceptul 11even revine cu poveşti şi experienţe de viaţă, povestite de 11 invitaţi în 11 minute fiecare.

În 2011 invitaţii au acceptat provocarea de a vorbi fiecare în faţa unui auditoriu timp de 11 minute despre un eşec din viaţa lor, decizii luate şi schimbări, în 2012 temele centrale au fost bucuria şi curajul în viaţă, în 2014 fiecare eveniment 11even Experiences a avut ca punct central 2 teme: Humanizing work şi Bringing joy in life, în 2015 tema centrală a fost Despre oameni frumoși și poveștile lor, în 2016, tema este Puncte de cotitură – Momente care schimbă vieți.

După succesul de la prima ediție din anul 2014, când au fost în Aula Universității Petrol-Gaze peste 230 de participanți, și după minunatul eveniment din 15 Mai 2015, Conferința 11even Experiences se întoarce la Ploiești pentru a III-a ediție.

11even Experiences Ploiești

Puncte de cotitură – Momente care schimbă vieți.

head

Evenimentele 11even Experiences sunt evenimente care pun accent pe experiențe de viață, oameni, modele, informații și idei. În cadrul evenimentelor 11even aducem în același spațiu persoane care au trecut prin experiențe deosebite care merită împărtășite cu oameni aflați în cautare de exemple practice și relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.

Pentru a treia oara la Ploiești, conferințele 11even Experiences atrag comunitatea la un eveniment cu povești motivaționale și inspiraționale.

11 speakeri, 11 povesti de viata, 11 modele pentru comunitate.

Vă așteptăm la un eveniment excepțional alături de 11 invitați deosebiti, momente speciale și multe alte surprize!

Evenimentul va avea loc în Sala Europa a Consiliului Județean Prahova, Palatul Administrativ, intrarea H – B-dul Republicii, Nr. 2-4, Ploiești. Accesul în sală va fi deschis începând cu ora 17.00.

Evenimentul va susține o cauză socială, anul acesta cauza va fi Centrul Social Sfântul Stelian din Podgoria.

Cine sunt speakerii acestui an?

Până în prezent, au confirmat:

alex

Numele meu este Alex, dar ce sunt cu adevarat caut încă. Am copilărit la țară, cu părinți intelectuali (mama învățătoare, tata inginer agronom transformat în profesor) și un frate genial (Ciprian, o să auziți de el), iar prima meserie pe care m-am gândit să o fac a fost medic veterinar. Și eu și familia ne gândeam că ar fi o treabă bună: ai mâncarea asigurată și ceva bani. Mergi la stână, spre exemplu, vaccinezi oile, te întorci acasă cu un miel, cu o bucată de brânză, poți trăi bine. Și așa am dat la liceul Agricol la clasa de veterinară. În clasa a 10-a am început practica și când a trebuit să sar din coteț în coteț să vaccinez purcei și după ce am asistat la o procedură prin care s-a forțat nașterea unui vițel mort, mi-am dat seama că nu asta e menirea mea.

Neavând direcție, am dat la Facultatea de Drept. M-am gândit că e de viitor, că poți trăi bine cu Dreptul. Dar nu, nu era pentru mine. Totuși, am terminat facultatea și am lucrat ca fotograf 4 ani cât am fost student. Apoi, în București, m-am angajat la o agenție imobiliară, cu gândul de a învăța meseria și a-mi deschide propria agenție. Și asta am făcut. Din 2006 până în 2013 am făcut imobiliare. Pentru bani.

In 2007, am descoperit coaching-ul în calitate de client. Era o perioadă în care aveam un business, probleme în relația de cuplu, o grămadă de frici și o încredere în mine destul de scăzută. Am devenit mai relaxat, am început să fac bani mai multicei și am devenit mai încrezător în mine.

——————————————-

corina

M-am născut într-o zi frumoasă de iarnă, pe 18 februarie 1976, sub semnul unei zodii norocoase, zic eu. Era cât pe ce să mă nasc în troleibuz, dar mama a ajuns cu bine la maternitate. Sunt absolventă de Drept, am iubit legea și corectitudinea de mica, fiind crescută în acest spirit de doi părinți minunați, tata cadru militar, iar mama inginer. M-am specializat în legislația muncii, m-am acreditat international în HR la Chartered Institute of Personnel Development din Marea Britanie. Nu am ales eu să lucrez în Resurse Umane, domeniul m-a ales pe mine și cred că a fost în beneficiul ambelor părți. În ultimii 15 ani am acoperit toate ariile HR-ului, de la administrare personal, compensații & beneficii, cultură organizațională, bugetare, consultanță în legislația muncii, până la recrutare, training, coaching, dezvoltare organizațională, consiliere în carieră, talent management și nu în ultimul rând am scris zeci de articole apărute în publicații ca HR Manager/Cariere sau pe site-uri ca http://www.avocatnet.ro, http://www.lifetraining.ro, http://www.femeiinafaceri.ro , http://www.careerconnect.ro, http://www.catchy.ro, etc.

Sunt foarte pasionată de oameni, interesată de noutate, îmi plac provocările şi sunt duşmanul declarat al rutinei. Mă regăsesc în tot ce este frumos și bun și îmi place să iau un proiect de la zero și să-l văd cum creşte. Sunt prin definiție un formator, de aceea mi se pare că a educa și a fi alături de oameni este ceva absolut normal.
“Despre ce scriu” – despre carieră, resurse umane, viață, iubire, dezvoltare personală, oameni, experiențe, copii….
Momentul zilei pe care îl prefer este dimineaţa pentru că primesc îmbrăţişările fetelor mele.
Oamenii spun despre mine că sunt o optimista incurabilă, creativă, profesionistă în ceea ce fac, exigentă.

————————————————-

daniel

Sunt tată a doi copii, sunt familist, sunt maratonist, sunt biciclist, sunt călător, sunt prezentator TV, sunt recordman, sunt persoană publică și abia sunt la jumătatea vieții.

Cea mai mare realizare sunt cei doi copii, de aici și datorită lor viața mea arată așa cum arată la acest moment. Cum arată?

Particip la semi-maratoane, maratoane și tot felul de competiții de alergare pentru că vreau să înțeleagă că sportul le transformă corpul, mintea și viața. Sunt așa hotărât încât am început să îi iau cu mine la diverse competiții. Când nu alerg, mă urc pe bicicletă. Așa descoperi altfel lumea, așa reușești să simți mai bine ritmul lucrurilor care te înconjoară. Vorbeam de puterea exemplului? Fetița mea încearcă să meargă pe bicicletă cât de des spre grădiniță sau prin parc …cu tatii. Cel mic este partenerul meu de alergare …în căruciorul lui special, iar soția …adună alături de mine medalii de la competiții. Când spui competiții, spui diverse locuri, spui călătorii, spui experiențe, adică o modalitate prin care te poți dezvolta tu, poți să dezvolți familia și să oferi un exemplu pozitiv.

——————————————–

george

George început să joace rugby la vârsta de 10 ani, sport în care a excelat până în momentul în care un accident ce-i putea fi fatal, l-a lăsat imobilizat. George Baltă este dovada vie că supra-oamenii exista. Mulți s-ar fi recunoscut înfrânți după o astfel de tragedie, dar nu și George.

Luptător înnăscut, el a ales să facă tot posibilul pentru a reveni, pentru a se însănătoși, pentru a avea o viață cât mai normala. Astăzi, George este proaspăt absolvent al facultății de Sociologie si Asistenta Sociala, are doua locuri de munca si face multe lucruri pe care multi numai le viseaza.

A sărit cu parașuta, a participat la raliuri, iar acesta este numai începutul. „Mi-am mai propus ca anul acesta sa fac rafting si sa încerc si un zbor cu elicopterul. Iar marea provocare a fost obținerea permisiului auto în luna Ianuarie a lui 2016!”. Imposibilul este numai un cuvant pentru acest campion ce excelează la nu se da batut. George a realizat că accidentul în sine nu a avut numai părți negative. Doar un om cu forța lui George ar putea vedea o parte pozitivă în aceasta situatie: „Înainte, ce știam să fac?! Să joc rugby și atât! Accidentul m-a făcut să deschid ochii: uite că există și o parte bună.”

Accidentul i-a permis lui George să vadă frumusețea vieții și cât de important este să ne bucurăm de fiecare moment și de fiecare lucru mic „Am înțeles cât de importantă e viața. Și cât de puține lucruri apreciem, de fapt. “

———————————————

ioana

Pianist concertist,Ioana a fost numită de presă drept o forță a tinerei generații de muzicieni.

A studiat în Italia cu unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, Lazar Berman, a cantat pe scene din toată Europa, a colaborat atât cu muzicieni de marca dar și cu actori celebri precum Ion Caramitru, Daniela Nane, George Banu, Constantin Chiriac, Piotr Adamczyck sau Richard McCabe. A lansat doua cd-uri, a publicat un roman, compune muzică pentru documentare TV și este adesea invitata în jurii ale concursurilor de muzica.

Mai multi compozitori îi dedică lucrări în primă audiție.

————————————————

andrei

Andrei Roșu este tată a doi copii, manager de proiecte, sportiv de anduranță, blogger și scriitor inspirațional, coach, speaker motivațional, organizator de evenimente caritabile, susținător de proiecte sociale, iar lista ar putea continua.

În anii ’90, Andrei și-a început parcursul profesional ca parte a formației Gaz pe Foc, dar a renunțat la muzica pentru o cariera în finanțe.

O schimbare și mai mare a apărut în 2010, când a descoperit alergatul. Departe de a fi un sportiv de performanta, Andrei a ales ca prima sa mare provocare să fie un maraton la Polul Nord. Au urmat apoi alte 7 maratoane și 7 ultra-maratoane pe 7 continente, premiate cu un loc în Cartea Recordurilor. Mai apoi, tot cautând noi provocări, a descoperit ciclismul și înotul și a început să participe la ultra-triatloane.

Andrei este primul vegetarian și, totodată, primul român care a terminat infernalul concurs A2A.
De asemenea, e primul român care traversează înot Canalul Mânecii. În total, a alergat 140 de kilometri, a înotat 60 de kilometri și a pedalat 300 de kilometri.

———————————————–

maia

”Am tratat cu respect fiecare proiect în care am fost invitată să particip, am considerat acest lucru ca pe un dar al destinului. Fiecare proiect a constituit pentru mine o întâlnire, un prilej de a-mi încerca forțele, de a-mi cunoaște limitele, de a explora în sufletul meu, în experiența mea, de a căuta printre amintirile mele și ale celorlalți ceea ce este reprezentativ, ceea ce e puternic, ceea ce e până la urmă general uman.”

Născută în prima zi a lunii mai din anul 1962, cunoscuta actriță română de origine evreiască a absolvit Academia de Teatru și Film în 1985. În următorii trei ani a jucat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, dar încă din 1983 a intrat în lumea filmului.

Talentul, pasiunea și munca neîncetată i-au fost răsplătite din primii ani ai carierei. Printre cele mai importante distincții: Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler(2012); Ordinul Regal Nihil Sin Deo, Ambasador pentru Alianța Civilizațiilor în România, Premiul Felix (European Film Awards), Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță pentru rolul Lola Blau, în spectacolul Astă seară Lola Blau şi Premiul UNITER pentru cel mai bun rol feminin, Medeea din Trilogia antică, Ursul de Argint la Festivalul Filmului de la Berlin, pentru rolul din filmul Balanța, Premiul Les stars de demain, Geneva, pentru cea mai bună actriță și Premiul Criticii, pentru rolul din filmul Balanţa.

———————————————

Informații despre accesul la eveniment

Pentru a participa la evenimentul 11even Experiences Ploiești, vă rugăm să intrați în secțiunea ÎNREGISTREAZĂ-TE și să alegeți una din variantele de bilete (educativ, standard sau premium).

ea

În urma confirmării înregistrării veți primi un email automat de confirmare. Ulterior, în următoarele 48 de ore, unul dintre colegii noștri vă va contacta pentru finalizarea procesului de înregistrare.

Pachetele disponibile sunt: – Educativ – special create pentru accesul elevilor, studenților și cadrelor didactice – Standard – acces standard la sesiunile evenimentului – Premium – locuri rezervate în primele rânduri și acces suplimentar la after-coktail.

În plus, posesorii biletelor Premium au posibilitatea să câștige premii suplimentare.

inreg

Modalități de plată

Puteți alege să plătiți prin depunere bancară, ordin de plată sau internet bankingcătre Steps Business Consulting, Nr. Reg. Com. J29/1299/2013; CUI: 32144683, în contul RO86BTRLRONCRT0224314101, deschis la Banca Transilvania, Ploiești.

De asemenea, puteti achita taxa de participare în seara evenimentului, la accesul în sală(cu rezervare prealabilă)

Pentru o bună organizare a locurilor, este de preferat să rezervați și achitați taxa de participare înainte de seara evenimentului.

Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la numărul de telefon 0734 392 319.

head

Cronica unui UltraMaraton

”E 05.20 dimineata si ne pregatim sa pornim…e inca noapte si aerul e rece…

Doi tipi trec rapid pe langa noi si ne privesc ciudat ‘’ce o fi cu astia aici la 5 dimineata?’’ par a spune.. Suntem 3 nebuni ce fac niste miscari rapide, plus inca unul pe bicicleta, si inca 3 persoane, 2 fete, un baiat si 2 aparate de fotografiat.

Ne luam la revedere in graba si pornim in noapte.

Eu sunt trezit de la 3 fix si acum incepe sa-mi fie putin foame.

Langa mine sta Vlad, ”vulpoi batran” si cel care m-a ispirat sa fac aceasta cursa nebuneasca (el a facut in mai-iunie) acest traseu (Bucuresti-Urlati) de unul singur si Bogdan, un tip pe care l-am cunoscut in aceasta dimineata si care zambeste si are o fata de om bun.

In spatele nostru sta Fane, pe bicicleta. Nu stim ce sa spunem decat ca va fi o cursa lunga si orice se poate intampla.

Asa ca nu spunem nimic!”

Povestea completa si cele 3o de zile de dinainte de 26 Septembrie, in materialul ce poate fi descarcat de AICI, sau click pe poza de mai jos

Untitled1

Guest post – Cu zambete sincere!

1. Ieri am vazut un om fericit! Am zambit… fericirea arata altfel decat mi-o imaginam eu…

Traim intr-o lume a vitezei, oamenii uita sa se bucure de prezent si se grabesc spre viitor. Isi fac griji inutile pentru lucruri care probabil nu o sa se intample niciodata.

Acum ceva vreme m-am angajat intr-un domeniu mai select, unde oamenii trebuie sa fie eleganti, sobrii, sa impuna respect. Intr-adevar echipa din care fac eu parte este formata din oameni tineri care rad mai des, insa majoritatea oamenilor de aici zambesc rar sau fortat.

Si va spuneam totusi ca am vazut fericirea intr-o altfel de forma decat cea pe care mi-o imaginam eu. In mintea mea de corporatista care niciodata nu are suficient timp sa se aranjeze, fericirea inseamna tinerete, siguranta, incredere, frumusete, suplete, sarm, moda, iubire, relatii implinite.Live-now-1024x1024

Totusi fericirea o vedeam de multa vreme la o colega de-a mea care nu se incadra in descrierea de mai sus. Nu intelegeam de unde vine atata pace si fericire si cum putea emana atata liniste si calm. Femeia aceasta era trecuta de 40 de ani, era durdulie, nu avea verigheta, desi stiam ca are o fetita de care povestea cu drag. Avea ce-i drept un job respectabil, totusi la noi se faceau restructurari masive, iar ea… ea era linistita.

Noi, cei pana in 35 de ani, ne vaitam unul la altul, mancam repede in pauza de masa pentru a ne intoarce repede la birou ca sa muncim mult, sa ne remarce cineva si sa nu ne dea afara. Nu observam soarele de afara, nu ne bucuram ca avem ce manca, nu auzeam muzica din cantina. Urcam ursuzi in lift si ne grabeam la birou. Nu stiam sa fredonam muzica pt ca nu ascultam muzica, doar auzeam muzica uneori.

Femeia aceasta manca singura, lucru pe care eu il urasc. Cobora la cantina si saluta pe toata lumea, chelnerii o cunosteau si o placeau. Ii faceau cu drag portia.

O observam din coltul in care iesisem cu colegii mei la o cafea, de fapt ca sa ne plangem. Zambea in timp ce comanda, dar nu fals, zambea cu adevarat. Punea intrebari despre mancare cu calm. Batea din picior pentru ca simtea ritmul muzicii. A ales sa isi cumpere o salata, a trecut la alt stand. In timp ce i se pregatea salata a inceput sa danseze… sa se roteasca… poate unii credeau ca e nebuna, eu nu credeam asta. Eu credeam ca e curajoasa si ca se iubeste pe ea insasi suficient cat sa isi permita sa faca ceea ce simte, ceea ce are nevoie. Nici chelnarii nu o priveau ciudat, le anima atmosfera incordata de prea multe comenzi primite de la prea multi oameni pusnici. Raspandea fericire.

Zi schimbata🙂

–––––––––––––––

2. Ma intorceam de la un interviu… Eram putin nervoasa pentru ca exact cand iesisem de acolo, imi venisera alte idei si alte raspunsuri si chiar imi doream job-ul acela si nu intelegeam de ce nu ma pot concentra asa incat sa dau raspunsurile potrivite. Trecusem pe langa parcul Herastrau in care parca nu ma plimbasem niciodata la ora 12 ziua si mi se pareau fascinanti oamenii care isi permiteau sa stea la ora aceea pe banca si sa citeasca, cu alte cuvinte, eram frustrata.

Cobor repede la metrou si cumpar un bilet, bineinteles cu “buna ziua” si “Multumesc” pentru ca sunt obsedata de politete si mi-aduc aminte ca i-am promis colegei mele ca ma intorc cu ceva bun.

Opresc la un chiosc si cer cu voce tare “Buna ziua, 3 pricomigdale, va rog!’’

smile-is-shortest-distance-1920x1200Femeia din spatele ghiseului isi impacheteaza tacticos cutiile cu medicamente pe care tocmai le luase si imi striga “Un minut, va rog”… Nu observasem ca biata femeie probabil era in pauza, era 12… Ma intampina cu “Buna ziua, asa imi plac mie oamenii hotarati cum sunteti dumneavostra. Va pun 3, da? Sunt foarte bune”.

Zambesc politicos. Imi da restul “Sa stiti ca aici la Aviatorilor se cumpara foarte multe pricomigdale, am mai fost si la Victoriei, dar acolo nu vindeam asa, oamenii cereau altceva. Pofta buna! O zi frumoasa va doresc!”. Femeia aceasta pe care tocmai o deranjasem si cerusem trei amarate de pricomigdale, nu numai ca ma servise politicos, dar ii si facuse placere sa vorbeasca cu mine. Zambea sincer si ochii ei albastrii imi aminteau de bunica mea, se vedea ca e un om blajin. I-am multumit si i-am urat week-end placut si mi-am vazut de drum.

In mintea mea ma intrebam oare cum reusea sa fie asa senina. Avea un job mediocru, o sanatate subreda, poate avea o viata personala atat de implinita incat sa uite de greutatile celelalte?

Zi schimbata🙂

–––––––––––––

3. Ora 16:00… La supermarketul de langa noi exista niste bombonele de ciocolata cu cocos, destul de ieftine pe care le mancam noi la pranz. Am tras la sorti si am picat eu sa ma duc sa cumpar. M-am dus, am smuls repede 2 punghi si m-am grabit la casa de marcat. Era acolo un baietel la vreo 20 de ani, nici foarte frumos, nici foarte urat, plin de cosuri si usor sasait. Mi-a zambit “Buna ziua! Bine ati mai venit pe la noi, 3 lei 70”. Cum de ma recunoscuse? De unde stia ca mai venisem. Nu am zis nimic, i-am intins banii, nu aveam chef sa zambesc. “Week-end placut va doresc! Buna ziua”. Desi avea 20 de ani, atitudinea lui m-a fortat sa il respect, sa ii vorbesc si eu cu dumneavoastra “Week-end frumos sa aveti si dumneavoastra. Buna ziua!’’  

Vad tot mai putine zambete sincere, asa incat atunci cand vad unul adevarat, mi se pare un eveniment. Totusi oamenii acestia care au invatat sa se bucure din lucruri normale, sa aprecieze ceea ce au si sa fie fericiti in prezent cu ce au, sa faca tot ce pot cu ceea ce au, acesti oameni sunt speranta…

Zi schimbata🙂

Bucurii Simple

daily-run-quotes-1

Am detaliat povestea primului meu maraton și cum am ajuns, dintr-o persoană ce fuma un pachet de țigări pe zi, să termin un maraton, aici

Poate ați citit-o, poate nu. Poate ați rezonat cu mine sau v-ați gândit că asta nu are absolut nici o legătura cu voi.

Așa este. Nu are🙂 .

Are legătură cu mine și cu viața mea, dar au fost persoane care mi-au spus după, că au fost ”inspirate” să facă lucruri și ”să nu mă opresc”, pentru că nici ele nu se vor opri.

Recunosc, e onorat, dar vreau să vă fac o mărturisire. Terminarea maratonului a fost o probă. O probă pe care am dat-o pentru mine. Am realizat târziu că singura persoană în fața căreia trebuie să dau din când în când probe, este în oglindă, sunt EU. Am vrut să-mi demonstrez că pot face asta. A fost o cursă egoistă, individualistă, în care am ”luptat” eu cu mine. 

Cred că există cel putin 2 feluri de a face lucrurile:

  • primul mod, din faptul că nu vrei să ajungi într-o anumită situație, sau să ieși din situația respectivă,  vrei să eviți ceva, (de ex: trebuie să alergi pt că vrei să slăbești, așa spune medicul, prietenii, etc, deși urăști să faci asta și îți dorești să se termine cât mai repede de fiecare dată), sau,
  • pentru că îți place cu adevărat să faci lucrul respectiv, în exemplul nostru – să alergi, și starea pe care o ai dupa ce ai terminat, nu se compară cu nimic.

Care să fie legătura cu poza de la începutul acestui articol?

Păi e simplu: am realizat că sunt în situația a doua, că îmi place să alerg, chiar dacă la început am fost în prima, și îmi doream să ies din confortul nefiresc în care mă aflam.

Dar pe 26 Septembrie nu mai e vorba despre mine si despre ceva ce vreau să-mi demostrez mie.

Dean Karnazes spune: „Dacă vrei să alergi, aleargă un km. Dacă vrei o experiență de viață, aleargă un maraton. Dar dacă vrei să vorbești cu Dumnezeu, atunci aleargă un ultramaraton.”

Când am auzit de povestea Centrului Sfântul Stelian de la Urlați, mi-am spus că dacă o să alerg vreodată un ultra, mi-ar plăcea să o fac pentru ei.11217802_889376874449906_5886349249138691766_n

Iată că Fundația Comunitară Prahova va transforma ideea asta în realitate. Nu singuri, ci împreună cu Fundația Principesa Margareta și Raiffeisen Bank., la un ultra-maraton care va îmbina bucuria alergării cu bucuria ajutorului.

Eu am ales cursa cea mai lungă și știu că nu-mi va fi deloc ușor. Nu știu dacă voi termina 100 de km, dar voi face tot ce ține de mine, ca să nu mă opresc decât atunci când nu mai merge mai mult🙂

11904657_10206542922085133_8692605426311397677_n (1)

Este pentru prima dată când sunt fundraiser, prin alergare; și ca lucrurile să fie cum trebuie, avem și cont pe GalantOM, cea mai bună platformă pentru așa ceva.

Se poate alerga 10, 21, 42 sau 100 de km,  sau cât poate fiecare. Sau se poate dona, indiferent de sumă.

Vă asigur că fiecare sumă, va ajunge la copiii de la Urlați.

Evenimentul nostru este aici. Pagina Fundației Comunitare.

Pagina mea este aici. Până acum, au pagini de donații și Cristi, Mădălina, Alin și Vlad.

Site-ul oficial al evenimentului aici, iar pe Facebook, suntem aici.

Până acum, am reușit, cu ajutorul vostru, să strângem 1750 RON, din 8 donații și vă MULȚUMESC foarte mult.c5f41a51de40416fab72e1ecf7b33f37

Vă las la final să citiți cuvintele Preotului Manuel, cel care se ocupă de Centrul din Urlați și ale prietenului meu Alin

”Povestea Centrului de Zi pentru copii Sfântul Stelian a început în urmă cu 5 ani, când eu împreună cu soția mea am hotărât să adunăm în casa noastră din Urlați copiii care cerșeau o bucată de pâine la colț de stradă, să-i hrănim, să-i îmbrăcăm și încălțăm pentru a merge la școală. Erau dezbrăcați, desculți,flămânzi și timorați.Nu avea cine să-i înțeleagă, să-i asculte, să-i iubească. Unii nu aveau părinți fiind crescuți doar de bunicii bolnavi și neputincioși, altii fugeau de acasă din cauza sărăciei, certurilor dintre părinți și alte neajunsuri sociale. La început, eu împreună cu soția mea nu am avut nici un ban pentru a-i ajuta decât un card de credit personal și multă dragoste. Am achiziționat aragaz, frigider, veselă pentru 30 de copii, soția mea a absolvit cursurile de bucătar pentru a avea autorizație să gătească și așa am început. Mergeam la diferiți agenți economici din zonă pentru a obține sprijin. Nu întotdeauna eram primit cu brațele deschise însă faptul că acești copii nu mai erau pe stradă cerșind îmi dădea putere. Preferam să cer eu în locul lor.”

”Aveti două variante: fie să vă înscrieți la una dintre curse și să alergați împreună cu noi, fie să ne susțineți făcând donații. Nu există o sumă minimă sau maximă.  Contează doar gestul. Există totuși și o a treia variantă: aceea să nu vă implicați, iar dacă o alegeți pe aceasta, vă anunț că tocmai ați pierdut fără motiv un minut din viața voastră citind acest mesaj.

Ar fi trebuit în acest comentariu să scriu câte ceva despre mine, de ce alerg, de când alerg, etc, dar mi-am dat seama că nu eu sunt important, pentru că, în cele din urmă, faptele vorbesc mai tare decât orice cuvânt. Dacă nu poți alerga și nici nu poți dona, măcar susține-ne cu un share, așa vei face folositor minutul de care vorbeam anterior.

Să auzim numai de bine!”

 

Pentru de dimineata, si nu numai!

Era cu putin timp in urma o reclama asa, nu? …

Un tip care dorea niste carne, sau asa ceva, pentru ”de dimineata”, nu ”pentru dimineata”..hmm

Idee buna, executie nu la fel.

In fine, nu despre asta vreau sa scriu astazi ci despre poza de mai jos.

Pentru ca am vazut niste preturi exagerate la mix-urile de seminte/fructe uscate, am zis sa incerc sa-mi fac unul singur.

poz

Urcata pe Facebook, i-a determinat pe prietenii mei sa ma intrebe ce se afla acolo. de unde si cat am dat pe continutul acestor caserole.

Pai, avem asa: caju crud, alune, seminte crude de floarea soarelui, merisor, amestec de fructe goji, merisor si stafide

Sa le luam pe rand, incet , ca pe o alergare lunga🙂

Caju crud – de la ALESTO FINE  – 200g  –  de la LIDL  – 10 RON 20150907_151934

Alune prajite500g – Marca LIDL  – 6.99 RON 

20150907_151824

Seminte crude de floarea soarelui500g  – Orlando’s – BILLA5,99 RON

20150907_151905

Merisor200g – Alesto LIDL7,99 RON

20150907_152019

Amestec de fructe goji, merisor si stafide200g –  Bis-Nis Traiding  – BILLA – 5.99 RON

20150907_152108

Le-am amestecat si mi-au iesit 2 caserole (fiecare de 500 de grame) aproape pline , la un total de 37 de RON.

Nu stiu cat sunt de sanatoase sunt, dar sunt foarte gustoase, si imi dau multa energie pentru alergarile de dimineata.

Le voi folosi si in ziua Ultra-maratonului!

Astept pareri/sugestii/reclamatii🙂

20150907_15260120150907_15245920150907_152512

 

 

 

 

Riscuri?

Deseori auzim păreri și lecții despre management.

Despre ’’lecții’’ și dorința multora de a învăța pe ceilalți (deși habar nu au despre ce vorbesc) ceva, o să dezvolt un alt post.

Sigur, sigur ați văzut/citit/dat peste : 5 pași ca să ceva, 10 metode prin care să altceva, 3 modalități care să te ducă la succes, 7 retete pentru…completați cu ce vreți voi, etc.

Probabil știți povestea asta, dar are multe pilde utile , așadar:18k2r3atvmayujpg

La spargerea unei bănci, participă doi spărgători. Primul strigă:

– „Nu mişcă nimeni! Țineţi cont: banii sunt ai altora, viaţa este a voastră.”

Toată lumea din bancă s-a întins pe podea, în linişte.

Asta se numeşte Schimbarea Modului de Gîndire

O tipă se întinde provocator pe masa din faţa ei, încercînd să atragă atenţia.

Spărgătorul i se adresează:

– „Vă rugăm să fiți civilizată! Acesta este un jaf, nu un viol!”

Asta se numeşte Profesionalism – Concentrează-te doar pe ceea ce ştii să faci.

Cînd s-au întors de la seif, spărgătorul cel tînăr (cu studii MBA) i-a spus hoţului mai bătrîn (care avea doar studii primare)

– „Hai să numărăm cîţi bani am furat!”.

Hoţul bătrîn, indignat îi răspunde:

– „De ce să pierdem noi atîta timp şi să ne prindă, cînd putem să aflăm diseară, de la ştiri, cîţi bani lipsesc din bancă.”

Asta se numeşte „Experienţă – În zilele noastre experiența este mult mai importantă decît calificările de pe hîrtie de la cursurile POSDRU.

Imediat după ce hoţii au părăsit banca, directorul i-a ordonat casierului să cheme repede poliția.

Casierul după ce se gîndi o secundă îi răspunse:

– „Domnule Director, nu e mai bine să punem 5 mil. de € deoparte şi să spunem că i-au furat hoţii?”

Asta se numește Trasformarea ameninţărilor în oportunităţi – a întoarce o situație defavorabilă în avantajul tău”.

Casierul zîmbind: „Ar fi minunat să avem cîte o spargere în fiecare lună!”

Asta se numeşte Oportunitate – Fericirea este cea mai importantă.”

Seara la ştiri se anunţă că doi hoţi au intrat într-o bancă şi au dat o spargere de 100 mil.€. Hoţii au început să numere banii de mai multe ori şi nu le ieşeau decît 20 de milioane.

Furioşi, au început să înjure:

– „La dracu’, noi am făcut planuri, am riscat ani grei de închisoare sau poate chiar viaţa şi directorul s-a ales cu 80 de mil, cît ai bate din palme?!?”

Asta se numește Ştiinţă managerială – Cunoașterea este mai valoroasă decât aurul!

Directorul băncii este fericit şi zîmbitor, că pierderile lui de la bursa de valori sunt acum acoperite de acest jaf. Plus că i-au ieşit şi cîteva milioane bune bani de buzunar. Iar banca este pe profit.

Asta se numește Arta managementului – Curajul de a-ti asuma riscuri!”

11207337_1618632421685958_559330945553121302_n

Povestea primului meu marathon

Spuneam in acest articol cum am inceput sa alerg si cum am crescut incet-incet distantele. Am ramas cu relatarea la momentul primului marathon. Pana atunci insa, vreau sa amintesc alte 2 momente importante, petrecute tot in luna mai si care au mare legatura cu maratonul din 30 Mai.

Primul s-a petrecut pe 3 Mai la Wings for life World Run, o cursa globala ce strange fonduri pentru cercetarea afectiunilor coloanei vertebrale. Oficial, aceasta este prima cursa la care m-am inscris, am primit un numar de concurs si dreptul de a alerga.Untitled

La inscrierea pe site trebuia mentionata distanta pe care doresti sa o alergi.

A fost straniu, pentru ca initial m-am inscris cu 20 de km, apoi m-am gandit ca este foarte greu sa fac 20 km in 1h48min, asa ca, am anulat inscrierea aceea si m-am inscris cu 15 km, pentru care aveam la dispozitie 1h30min. Am alergat la ora 14, alaturi de alti 2000 de oameni, si am reusit sa parcurg 22,85 km, intr-un ritm foarte alert. Asta mi-a dat cumva incredere in mine. Terminam pe locul 146 national, din 1573 de participanti.  

11058654_10205649534911012_6098429002094725472_n

A urmat apoi, pe 17 Mai, Semi-Maratonul International Bucuresti.10502048_10205883378836964_8496286632981336875_n

Aici, alta poveste. Am intarziat la start 25 de minute, si am alergat ca un nebun tot acest semimaraton – 21 de km de incercari disperate de a depasi oamenii.

Dar sa ajungem in data de 30 Mai – data primului marathon. Pe scurt, stiam ca in aceasta data are loc un eveniment caritabil, un ultramarathon pentru copiii de la Valea Plopului.

La startul celor 100 de km, din Otopeni, stiam ca se afla si prietenul meu Razvan Norocel, un om cu suflet mare si un om pe care doream sa il incurajez putin cand va ajunge la Ploiesti.  

Cu o seara inainte, pe 29 Mai, am avut un eveniment de vorbit in public in Galati, iar intoarcerea cu peripetii, m-a facut sa ajung la somn, undeva in jur de ora 01.00 AM.

La 06.30 m-am trezit si mi-am amintit de cursa caritabila la care mi-as fi dorit si eu sa particip. Mi-am spus ca si asa sunt obosit, nici nu m-am mai putut inscrie, nici nu m-am pregatit pentru o distanta mai lunga (cea mai mare distanta alergata pana atunci, era de 32 de km), asa ca am plecat agale, sa fac, impreuna cu prietenul si colegul meu Cristi, cateva ture de Sala Olimpia din Ploiesti (tura pe care o facem noi are 1,6 km). Am executat 2, si cumva ma resemnam ca nu voi participa la cursa catre Valea Plopului.

Am zis totusi sa mergem la intrarea in Ploiesti, pentru a-i vedea pe alergatori si pentru a-l incuraja pe prietenul Razvan. Dupa cateva momente au inceput sa treaca alergatori si la un moment dat, s-a ivit si Razvan, pe care am pornit sa il incurajam cativa km, in jurul pranzului.

La inceput mi-am spus ca voi face asta pe o distanta scurta si de pe care sa ne putem intoarce usor, dar dupa aproximativ 6-7 km Razvan a decis ca e mai bine sa se opreasca si m-a intrebat daca vreau sa continui eu cursa inceputa de el la Otopeni.551446_907504629344575_4679161156120010133_n

Asta a fost un moment cheie, sau ceva:))

Am zis da, si asa am primit un ‘’numar’’ pe care statea scris Razvan Norocel si care stiu sigur ca mi-a purtat noroc in ce a urmat.

Primii 15 km au fost foarte grei. Pe un drum pe care nu mai mersesem niciodata, fara pic de umbra si foarte aproape de masinile (a se citi si tir-urile) care treceau in viteza. De la Ghighiu la Blejoi, am avut cel putin 2 momente in care am zis ca vreau sa renunt, dar am continuat, pentru ca, alaturi de prietenul si colegul Cristi, si alergatorii de la ultramarathon, pasii se legau.

Un motivator foarte bun a fost si faptul ca imi reaminteam, de fiecare data cand simteam ca sunt doborat de caldura, ca ”ei vin tocmai de la Otopeni si, uite, alearga mai bine ca mine, care am inceput doar de la Barcanesti’‘.

Ajutorul si incurajarile voluntarilor pe biciclete si al oamenilor deosebiti din masinile de suport, au contat enorm. Cand ii vedeam cum ne asteapta, cu portbagajul deschis si ne ofera tot ce vrem sa mancam/bem si ne zambesc si cred in noi, va spun sincer ca ”prindeam aripi”. Poate suna cliseistic, dar fara ei, nu as fi reusit si cred ca nici ceilalti nu ar fi reusit.

La Blejoi, dupa 15 km de tras intr-o caldura grava, lucrurile s-au schimbat. Am intrat pe traseul Blejoi-Scaieni, drum pe care il mai parcursesem de cel putin 3 ori inainte. Stiam care sunt zonele in care trebuie sa ma feresc de caini, de masini, zonele fara vizibilitate, unde e alfalt si unde nu.

De obicei la Scaieni, fac dreapta si urc la Seciu, dar acum drumul merge inainte si de aici incepe parca o noua etapa.

Pe de o parte, este o zona de drum pe care nu am mai alergat niciodata, sunt sate noi, peisaje noi, un drum cu totul nou. Pe de alta parte, avem si zone cu ”trotuar” si asta conteaza mult pentru ca sunt pomi si putem alerga si la umbra si pentru ca masinile care trec sunt mai departe de noi.

Ana Maria Lungu a fost unul dintre alergatorii care m-au inspirat extrem de mult in aceasta cursa. Am intalnit-o de cateva ori pe traseu, fie ma depasea, fie o depaseam, si felul in care ea zicea ‘’pauza de tigara?!’’ zambea, si ne facea si pe noi sa zambim, iar asta conta enorm, pentru ca, pana acum 5 luni, pauza de tigara a fost prezenta 13 ani in viata mea. Ana alerga de la Otopeni si isi dorea sa faca 100 de km, pana la Valea Plopului. La momentul la care eu si Cristi am terminat cursa, Ana continua sa alerge. Absolut incredibil, mai ales ca ea alergase pe 10 mai 2015 (adica cu 20 de zile in urma) primul maraton din viața ei.

Un alt moment cheie a avut loc undeva dupa Lipanesti, cand l-am intalnit pe Eugeniu. Cum a decurs intalnirea, a relatat el foarte frumos aici. Eugeniu m-a inspirit sa continui si, desi am vorbit putin, ne-am inteles din priviri si gesturI, iar asta m-a tras inainte.

Cand I–am spus lui Eugeniu ca vreau sa termin un marathon, am inceput sa cred si eu ca pot face asta. A urmat apoi partea finala, pana la Valeni de Munte si dupa cateva opriri, apa si mancare la fiecare punct de control, si cu ajutorul lui Cristi, care initial pararise traseul, dar s-a intors, am reusit sa terminam 42 de km.11207337_1618632421685958_559330945553121302_n

Aproape de Valea Plopului, vazandu-l din masina pe Laurentiu Moga, am decis sa cobor si sa alerg/merg putin si cu el. Am descoperit sus, ca de la momentul intalnirii cu el, am mai parcurs inca 3 km. Aventura se termina la 45 de km, iar eu aratam asa.

Sursa foto

Nu as fi reusit sa termin aceasta cursa daca nu ar fi fost langa mine: Ana, Cristi, Alin si Andreea, Razvan, Ana Lungu, Eugeniu, Laurentiu, Daniel, Gabriel, Didina, Doru, Florin, Dan, minunatul fotograf Radu Cristi si toti alergatorii de exceptie care au participat la acest ultramarathon caritabil, organizatorii de exceptie si voluntarii absolut minunati, implicati in aceasta cauza + copiii de la Valea Plopului ce au fost si ei un factor extrem de motivator.

Ce am facut e nici macar nu poate fi comparat cu ce au reusit ei sa faca – 50.000 de lei pentru Asociatia Pro Vita.

Filmele de mai jos spun mult mai bine ca mine povestea evenimentului, dar eu v-am spus povestea mea.

Finalul?

Finalul nu e asta, pentru ca acesti oameni exceptionali, au sadit in mintea mea ideea ca as putea sa alerg si eu 100 de km si as putea face asta pentru o cauza sociala.

Revin cu detalii, pentru ca gandul a inceput deja sa se transforme intr-un plan, iar planul va trebui concretizat in realitate🙂

Iulian