fericire

Guest post – Cu zambete sincere!

1. Ieri am vazut un om fericit! Am zambit… fericirea arata altfel decat mi-o imaginam eu…

Traim intr-o lume a vitezei, oamenii uita sa se bucure de prezent si se grabesc spre viitor. Isi fac griji inutile pentru lucruri care probabil nu o sa se intample niciodata.

Acum ceva vreme m-am angajat intr-un domeniu mai select, unde oamenii trebuie sa fie eleganti, sobrii, sa impuna respect. Intr-adevar echipa din care fac eu parte este formata din oameni tineri care rad mai des, insa majoritatea oamenilor de aici zambesc rar sau fortat.

Si va spuneam totusi ca am vazut fericirea intr-o altfel de forma decat cea pe care mi-o imaginam eu. In mintea mea de corporatista care niciodata nu are suficient timp sa se aranjeze, fericirea inseamna tinerete, siguranta, incredere, frumusete, suplete, sarm, moda, iubire, relatii implinite.Live-now-1024x1024

Totusi fericirea o vedeam de multa vreme la o colega de-a mea care nu se incadra in descrierea de mai sus. Nu intelegeam de unde vine atata pace si fericire si cum putea emana atata liniste si calm. Femeia aceasta era trecuta de 40 de ani, era durdulie, nu avea verigheta, desi stiam ca are o fetita de care povestea cu drag. Avea ce-i drept un job respectabil, totusi la noi se faceau restructurari masive, iar ea… ea era linistita.

Noi, cei pana in 35 de ani, ne vaitam unul la altul, mancam repede in pauza de masa pentru a ne intoarce repede la birou ca sa muncim mult, sa ne remarce cineva si sa nu ne dea afara. Nu observam soarele de afara, nu ne bucuram ca avem ce manca, nu auzeam muzica din cantina. Urcam ursuzi in lift si ne grabeam la birou. Nu stiam sa fredonam muzica pt ca nu ascultam muzica, doar auzeam muzica uneori.

Femeia aceasta manca singura, lucru pe care eu il urasc. Cobora la cantina si saluta pe toata lumea, chelnerii o cunosteau si o placeau. Ii faceau cu drag portia.

O observam din coltul in care iesisem cu colegii mei la o cafea, de fapt ca sa ne plangem. Zambea in timp ce comanda, dar nu fals, zambea cu adevarat. Punea intrebari despre mancare cu calm. Batea din picior pentru ca simtea ritmul muzicii. A ales sa isi cumpere o salata, a trecut la alt stand. In timp ce i se pregatea salata a inceput sa danseze… sa se roteasca… poate unii credeau ca e nebuna, eu nu credeam asta. Eu credeam ca e curajoasa si ca se iubeste pe ea insasi suficient cat sa isi permita sa faca ceea ce simte, ceea ce are nevoie. Nici chelnarii nu o priveau ciudat, le anima atmosfera incordata de prea multe comenzi primite de la prea multi oameni pusnici. Raspandea fericire.

Zi schimbata 🙂

–––––––––––––––

2. Ma intorceam de la un interviu… Eram putin nervoasa pentru ca exact cand iesisem de acolo, imi venisera alte idei si alte raspunsuri si chiar imi doream job-ul acela si nu intelegeam de ce nu ma pot concentra asa incat sa dau raspunsurile potrivite. Trecusem pe langa parcul Herastrau in care parca nu ma plimbasem niciodata la ora 12 ziua si mi se pareau fascinanti oamenii care isi permiteau sa stea la ora aceea pe banca si sa citeasca, cu alte cuvinte, eram frustrata.

Cobor repede la metrou si cumpar un bilet, bineinteles cu “buna ziua” si “Multumesc” pentru ca sunt obsedata de politete si mi-aduc aminte ca i-am promis colegei mele ca ma intorc cu ceva bun.

Opresc la un chiosc si cer cu voce tare “Buna ziua, 3 pricomigdale, va rog!’’

smile-is-shortest-distance-1920x1200Femeia din spatele ghiseului isi impacheteaza tacticos cutiile cu medicamente pe care tocmai le luase si imi striga “Un minut, va rog”… Nu observasem ca biata femeie probabil era in pauza, era 12… Ma intampina cu “Buna ziua, asa imi plac mie oamenii hotarati cum sunteti dumneavostra. Va pun 3, da? Sunt foarte bune”.

Zambesc politicos. Imi da restul “Sa stiti ca aici la Aviatorilor se cumpara foarte multe pricomigdale, am mai fost si la Victoriei, dar acolo nu vindeam asa, oamenii cereau altceva. Pofta buna! O zi frumoasa va doresc!”. Femeia aceasta pe care tocmai o deranjasem si cerusem trei amarate de pricomigdale, nu numai ca ma servise politicos, dar ii si facuse placere sa vorbeasca cu mine. Zambea sincer si ochii ei albastrii imi aminteau de bunica mea, se vedea ca e un om blajin. I-am multumit si i-am urat week-end placut si mi-am vazut de drum.

In mintea mea ma intrebam oare cum reusea sa fie asa senina. Avea un job mediocru, o sanatate subreda, poate avea o viata personala atat de implinita incat sa uite de greutatile celelalte?

Zi schimbata 🙂

–––––––––––––

3. Ora 16:00… La supermarketul de langa noi exista niste bombonele de ciocolata cu cocos, destul de ieftine pe care le mancam noi la pranz. Am tras la sorti si am picat eu sa ma duc sa cumpar. M-am dus, am smuls repede 2 punghi si m-am grabit la casa de marcat. Era acolo un baietel la vreo 20 de ani, nici foarte frumos, nici foarte urat, plin de cosuri si usor sasait. Mi-a zambit “Buna ziua! Bine ati mai venit pe la noi, 3 lei 70”. Cum de ma recunoscuse? De unde stia ca mai venisem. Nu am zis nimic, i-am intins banii, nu aveam chef sa zambesc. “Week-end placut va doresc! Buna ziua”. Desi avea 20 de ani, atitudinea lui m-a fortat sa il respect, sa ii vorbesc si eu cu dumneavoastra “Week-end frumos sa aveti si dumneavoastra. Buna ziua!’’  

Vad tot mai putine zambete sincere, asa incat atunci cand vad unul adevarat, mi se pare un eveniment. Totusi oamenii acestia care au invatat sa se bucure din lucruri normale, sa aprecieze ceea ce au si sa fie fericiti in prezent cu ce au, sa faca tot ce pot cu ceea ce au, acesti oameni sunt speranta…

Zi schimbata 🙂

ABC?

Poate fi un punct de pornire..dar fiecare stie calea sa personala…

Momente

Nu sunt filosof..nici nu vreau, nici nu pot ..sunt insa uimit de multele aspecte tangentiale acestui domeniu

Vorbeam de curand cu cineva (mult mai inteligent decat crede el ca e…si cu siguranta mai mult ca mine la capitolul asta) despre fericire..nu aia din carti, din filme, din cantece..ci cea reala , traita de fiecare, cantarita si simtita la prezent, in momentul consumarii ei…

o raza de soare ce pica ciudat…..un miros demential, ce iti innebuneste tot… o mana calda ce te face sa impietresti…zambetul unui pui de om..o melodie…sau poate (in cazul meu ) felul in care se vedeau norii intr-o oglinda, intr-o zi, intr-o vara, demult, felul in care ploaia ma loveste uneori …sau, in cazul lui, felul in care a simtit ca e viu chiar daca se afla intr-un grajd si vizita lui acolo avea alt scop…ori felul in care bebelusul lui se stramba si descopera viata…

Daca as sti cum sa fac sa prelungesc momentele astea poate ca fericirea nu ar mai fi ceva atat de abstract

Tare as vrea sa aflu despre momentele voastre de fericire..alea pe care le-ati trait la prezent..nu cele pe care le simtim dupa ce s-au consumat…