100km

Bucurii Simple

daily-run-quotes-1

Am detaliat povestea primului meu maraton și cum am ajuns, dintr-o persoană ce fuma un pachet de țigări pe zi, să termin un maraton, aici

Poate ați citit-o, poate nu. Poate ați rezonat cu mine sau v-ați gândit că asta nu are absolut nici o legătura cu voi.

Așa este. Nu are 🙂 .

Are legătură cu mine și cu viața mea, dar au fost persoane care mi-au spus după, că au fost ”inspirate” să facă lucruri și ”să nu mă opresc”, pentru că nici ele nu se vor opri.

Recunosc, e onorat, dar vreau să vă fac o mărturisire. Terminarea maratonului a fost o probă. O probă pe care am dat-o pentru mine. Am realizat târziu că singura persoană în fața căreia trebuie să dau din când în când probe, este în oglindă, sunt EU. Am vrut să-mi demonstrez că pot face asta. A fost o cursă egoistă, individualistă, în care am ”luptat” eu cu mine. 

Cred că există cel putin 2 feluri de a face lucrurile:

  • primul mod, din faptul că nu vrei să ajungi într-o anumită situație, sau să ieși din situația respectivă,  vrei să eviți ceva, (de ex: trebuie să alergi pt că vrei să slăbești, așa spune medicul, prietenii, etc, deși urăști să faci asta și îți dorești să se termine cât mai repede de fiecare dată), sau,
  • pentru că îți place cu adevărat să faci lucrul respectiv, în exemplul nostru – să alergi, și starea pe care o ai dupa ce ai terminat, nu se compară cu nimic.

Care să fie legătura cu poza de la începutul acestui articol?

Păi e simplu: am realizat că sunt în situația a doua, că îmi place să alerg, chiar dacă la început am fost în prima, și îmi doream să ies din confortul nefiresc în care mă aflam.

Dar pe 26 Septembrie nu mai e vorba despre mine si despre ceva ce vreau să-mi demostrez mie.

Dean Karnazes spune: „Dacă vrei să alergi, aleargă un km. Dacă vrei o experiență de viață, aleargă un maraton. Dar dacă vrei să vorbești cu Dumnezeu, atunci aleargă un ultramaraton.”

Când am auzit de povestea Centrului Sfântul Stelian de la Urlați, mi-am spus că dacă o să alerg vreodată un ultra, mi-ar plăcea să o fac pentru ei.11217802_889376874449906_5886349249138691766_n

Iată că Fundația Comunitară Prahova va transforma ideea asta în realitate. Nu singuri, ci împreună cu Fundația Principesa Margareta și Raiffeisen Bank., la un ultra-maraton care va îmbina bucuria alergării cu bucuria ajutorului.

Eu am ales cursa cea mai lungă și știu că nu-mi va fi deloc ușor. Nu știu dacă voi termina 100 de km, dar voi face tot ce ține de mine, ca să nu mă opresc decât atunci când nu mai merge mai mult 🙂

11904657_10206542922085133_8692605426311397677_n (1)

Este pentru prima dată când sunt fundraiser, prin alergare; și ca lucrurile să fie cum trebuie, avem și cont pe GalantOM, cea mai bună platformă pentru așa ceva.

Se poate alerga 10, 21, 42 sau 100 de km,  sau cât poate fiecare. Sau se poate dona, indiferent de sumă.

Vă asigur că fiecare sumă, va ajunge la copiii de la Urlați.

Evenimentul nostru este aici. Pagina Fundației Comunitare.

Pagina mea este aici. Până acum, au pagini de donații și Cristi, Mădălina, Alin și Vlad.

Site-ul oficial al evenimentului aici, iar pe Facebook, suntem aici.

Până acum, am reușit, cu ajutorul vostru, să strângem 1750 RON, din 8 donații și vă MULȚUMESC foarte mult.c5f41a51de40416fab72e1ecf7b33f37

Vă las la final să citiți cuvintele Preotului Manuel, cel care se ocupă de Centrul din Urlați și ale prietenului meu Alin

”Povestea Centrului de Zi pentru copii Sfântul Stelian a început în urmă cu 5 ani, când eu împreună cu soția mea am hotărât să adunăm în casa noastră din Urlați copiii care cerșeau o bucată de pâine la colț de stradă, să-i hrănim, să-i îmbrăcăm și încălțăm pentru a merge la școală. Erau dezbrăcați, desculți,flămânzi și timorați.Nu avea cine să-i înțeleagă, să-i asculte, să-i iubească. Unii nu aveau părinți fiind crescuți doar de bunicii bolnavi și neputincioși, altii fugeau de acasă din cauza sărăciei, certurilor dintre părinți și alte neajunsuri sociale. La început, eu împreună cu soția mea nu am avut nici un ban pentru a-i ajuta decât un card de credit personal și multă dragoste. Am achiziționat aragaz, frigider, veselă pentru 30 de copii, soția mea a absolvit cursurile de bucătar pentru a avea autorizație să gătească și așa am început. Mergeam la diferiți agenți economici din zonă pentru a obține sprijin. Nu întotdeauna eram primit cu brațele deschise însă faptul că acești copii nu mai erau pe stradă cerșind îmi dădea putere. Preferam să cer eu în locul lor.”

”Aveti două variante: fie să vă înscrieți la una dintre curse și să alergați împreună cu noi, fie să ne susțineți făcând donații. Nu există o sumă minimă sau maximă.  Contează doar gestul. Există totuși și o a treia variantă: aceea să nu vă implicați, iar dacă o alegeți pe aceasta, vă anunț că tocmai ați pierdut fără motiv un minut din viața voastră citind acest mesaj.

Ar fi trebuit în acest comentariu să scriu câte ceva despre mine, de ce alerg, de când alerg, etc, dar mi-am dat seama că nu eu sunt important, pentru că, în cele din urmă, faptele vorbesc mai tare decât orice cuvânt. Dacă nu poți alerga și nici nu poți dona, măcar susține-ne cu un share, așa vei face folositor minutul de care vorbeam anterior.

Să auzim numai de bine!”

 

Anunțuri