ajutor

Bucurii Simple

daily-run-quotes-1

Am detaliat povestea primului meu maraton și cum am ajuns, dintr-o persoană ce fuma un pachet de țigări pe zi, să termin un maraton, aici

Poate ați citit-o, poate nu. Poate ați rezonat cu mine sau v-ați gândit că asta nu are absolut nici o legătura cu voi.

Așa este. Nu are 🙂 .

Are legătură cu mine și cu viața mea, dar au fost persoane care mi-au spus după, că au fost ”inspirate” să facă lucruri și ”să nu mă opresc”, pentru că nici ele nu se vor opri.

Recunosc, e onorat, dar vreau să vă fac o mărturisire. Terminarea maratonului a fost o probă. O probă pe care am dat-o pentru mine. Am realizat târziu că singura persoană în fața căreia trebuie să dau din când în când probe, este în oglindă, sunt EU. Am vrut să-mi demonstrez că pot face asta. A fost o cursă egoistă, individualistă, în care am ”luptat” eu cu mine. 

Cred că există cel putin 2 feluri de a face lucrurile:

  • primul mod, din faptul că nu vrei să ajungi într-o anumită situație, sau să ieși din situația respectivă,  vrei să eviți ceva, (de ex: trebuie să alergi pt că vrei să slăbești, așa spune medicul, prietenii, etc, deși urăști să faci asta și îți dorești să se termine cât mai repede de fiecare dată), sau,
  • pentru că îți place cu adevărat să faci lucrul respectiv, în exemplul nostru – să alergi, și starea pe care o ai dupa ce ai terminat, nu se compară cu nimic.

Care să fie legătura cu poza de la începutul acestui articol?

Păi e simplu: am realizat că sunt în situația a doua, că îmi place să alerg, chiar dacă la început am fost în prima, și îmi doream să ies din confortul nefiresc în care mă aflam.

Dar pe 26 Septembrie nu mai e vorba despre mine si despre ceva ce vreau să-mi demostrez mie.

Dean Karnazes spune: „Dacă vrei să alergi, aleargă un km. Dacă vrei o experiență de viață, aleargă un maraton. Dar dacă vrei să vorbești cu Dumnezeu, atunci aleargă un ultramaraton.”

Când am auzit de povestea Centrului Sfântul Stelian de la Urlați, mi-am spus că dacă o să alerg vreodată un ultra, mi-ar plăcea să o fac pentru ei.11217802_889376874449906_5886349249138691766_n

Iată că Fundația Comunitară Prahova va transforma ideea asta în realitate. Nu singuri, ci împreună cu Fundația Principesa Margareta și Raiffeisen Bank., la un ultra-maraton care va îmbina bucuria alergării cu bucuria ajutorului.

Eu am ales cursa cea mai lungă și știu că nu-mi va fi deloc ușor. Nu știu dacă voi termina 100 de km, dar voi face tot ce ține de mine, ca să nu mă opresc decât atunci când nu mai merge mai mult 🙂

11904657_10206542922085133_8692605426311397677_n (1)

Este pentru prima dată când sunt fundraiser, prin alergare; și ca lucrurile să fie cum trebuie, avem și cont pe GalantOM, cea mai bună platformă pentru așa ceva.

Se poate alerga 10, 21, 42 sau 100 de km,  sau cât poate fiecare. Sau se poate dona, indiferent de sumă.

Vă asigur că fiecare sumă, va ajunge la copiii de la Urlați.

Evenimentul nostru este aici. Pagina Fundației Comunitare.

Pagina mea este aici. Până acum, au pagini de donații și Cristi, Mădălina, Alin și Vlad.

Site-ul oficial al evenimentului aici, iar pe Facebook, suntem aici.

Până acum, am reușit, cu ajutorul vostru, să strângem 1750 RON, din 8 donații și vă MULȚUMESC foarte mult.c5f41a51de40416fab72e1ecf7b33f37

Vă las la final să citiți cuvintele Preotului Manuel, cel care se ocupă de Centrul din Urlați și ale prietenului meu Alin

”Povestea Centrului de Zi pentru copii Sfântul Stelian a început în urmă cu 5 ani, când eu împreună cu soția mea am hotărât să adunăm în casa noastră din Urlați copiii care cerșeau o bucată de pâine la colț de stradă, să-i hrănim, să-i îmbrăcăm și încălțăm pentru a merge la școală. Erau dezbrăcați, desculți,flămânzi și timorați.Nu avea cine să-i înțeleagă, să-i asculte, să-i iubească. Unii nu aveau părinți fiind crescuți doar de bunicii bolnavi și neputincioși, altii fugeau de acasă din cauza sărăciei, certurilor dintre părinți și alte neajunsuri sociale. La început, eu împreună cu soția mea nu am avut nici un ban pentru a-i ajuta decât un card de credit personal și multă dragoste. Am achiziționat aragaz, frigider, veselă pentru 30 de copii, soția mea a absolvit cursurile de bucătar pentru a avea autorizație să gătească și așa am început. Mergeam la diferiți agenți economici din zonă pentru a obține sprijin. Nu întotdeauna eram primit cu brațele deschise însă faptul că acești copii nu mai erau pe stradă cerșind îmi dădea putere. Preferam să cer eu în locul lor.”

”Aveti două variante: fie să vă înscrieți la una dintre curse și să alergați împreună cu noi, fie să ne susțineți făcând donații. Nu există o sumă minimă sau maximă.  Contează doar gestul. Există totuși și o a treia variantă: aceea să nu vă implicați, iar dacă o alegeți pe aceasta, vă anunț că tocmai ați pierdut fără motiv un minut din viața voastră citind acest mesaj.

Ar fi trebuit în acest comentariu să scriu câte ceva despre mine, de ce alerg, de când alerg, etc, dar mi-am dat seama că nu eu sunt important, pentru că, în cele din urmă, faptele vorbesc mai tare decât orice cuvânt. Dacă nu poți alerga și nici nu poți dona, măcar susține-ne cu un share, așa vei face folositor minutul de care vorbeam anterior.

Să auzim numai de bine!”

 

Anunțuri

Vesti de la Fundatia Iosif

Proiectul “Educatia inseamna viitor ”,implementat  de Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi în parteneriat cu Fundaţia Iosif are ca obiectiv general imbunatatirea accesului si participarii la educatie pentru 80 de copii cu risc de abandon scolar din cadrul a 4 scoli din judetul Iasi( Scoala generala „Ion Neculce”;Scoala generala” Vasile Conta”, Scoala generala „Virgil Madgearu” si Scoala generala” Gheorghe Marzescu”).

Proiectul se desfasoara pe o perioada de 24 de luni incepand cu luna aprilie 2010 si este finantat de Uniunea Europeana din Fondul Social European in cadrul Programului Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cu suma de 1.728.770 Ron si cofinantat de Primaria Iasi cu suma de 37.500 Ron.

In luna decembrie  2010 ,in cadrul proiectului”Educatia inseamna viitor” cei 80 de copii s-au bucurat de primirea celei de-a doua burse;

Iniţiată în 1995  şi ajunsă la  a – 15- a ediţie,  Serbarea de Crăciun organizata de Fundatia Iosif este un eveniment anual  prin care copiii asistati in programele noastre  vor primi cadouri si se vor bucura de prezenta lui Mos Craciun.

In ziua de 16 decembrie 2010 ,orele 10  la Ateneul  Tatarasi , Directia de Asistenta Comunitara Iasi si Fundatia Iosif,vor desfasura actiunea “Prietenii lui Moş Crăciun”. Participanti si beneficiari ai acestui eveniment sunt 130 de copii. Manifestarea va cuprinde un spectacol  sustinut de copiii de la Scoala generala “Ion Neculce”,Scoala generala” Vasile Conta”, Scoala generala „Virgil Madgearu” si Scoala generala” Gheorghe Marzescu”,invitati copiii de la  Scoala generala Mosna si  Scoala de Arte si Meserii Voinesti,judetul Iasi.

Informaţii suplimentare puteti obtine la tel.:0232 223053 sau 0232 230469

Persoana de contact: Mara Vichiriuc,Coordonator Media

 P.S. Impreuna cu Mara am dezvoltat actiunea cu jucarii pe care ati vazut-o pe aici si pentru care va multumesc inca o data…

In lupta ..pentru viata

Cand citesc astfel de randuri nu pot sa mai adaug nimic….

––––––––––-

Dragi prieteni,

Ma cunoasteti de la facultate (v-am fost profesoara), va sunt colega , terapeut sau prietena.
Va cer ajutorul in lupta cu o boala nenorocita, care mi-a atacat de vreo 6 ani familiaTatal nostru (al meu si al surorii mele mai mici Diana) a murit in 2004 de cancer, dupa o lupta crunta. Am suferit si suferim enorm, fiindu-ne tare dor de el. Si ca si cum nu a fost de ajuns, la jumatate de an dupa pierderea lui, Diana (sora mea de 35 de ani, acum) a descoperit ca are cancer (la san) intr-o forma foarte foarte grava. Eu eram insarcinata in luna a IV-a cu Alexandra (fetita mea de 5 ani si jumatate, acum). Am inceput din nou sa ne luptam (operatie, chimioterapie, radioterapie, tomografii, analize – unele dureroase). Pentru o vreme, am crezut ca am invins boala.
Acum un an, cancerul a revenit, intr-un mod brutal, agresiv ( fiind diagnosticata cu SARCOM PLEOMORF DE GRAD INALT NEDIFERENTIAT- cauzat de iradierile de acum 5 ani) si ne-a naucit complet ( abia incepuseram sa speram ca Diana a scapat). De un an de zile (eu fiind iar insarcinata – in luna a VI-a acum, asteptand un baietel) trecem printr-un cumplit calvar. Diana a fost supusa unor operatii extrem de complicate (2 toracotomii – ultima acum trei saptamani), facand zece cure de chimioterapie (cu cele mai agresive si toxice citostatice).
Am facut fata si eu si mama cat am putut. Este cumplit de greu, mai ales ca de o luna situatia a devenit si mai grava. Oncologii pe care i-am consultat ( din Romania si din afara) spun ca trebuie sa actionam extrem de rapid cu alte citostatice ( este vorba de TRABECTEDIN/ YONDELIS), utilizate im mod experimental in occident. Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari nu ne ajuta intrucat aceste medicamente nu se regasesc pe lista lor.
Diana, pentru cei care nu o cunosc, este o minune si o raritate de om si de sora. Optimista, luptatoare, devotata familiei si prietenilor, cu foarte mult bun simt si de o mare, mare discretie. Nu a cerut niciodata nimic nimanui si nu s-a plans nimanui oricat de greu i-a fost. Multi dintre cunoscuti nici nu au stiut si nici nu stiu prin ce trece.
Fara sa-i spun, am luat hotararea sa va cer ajutor ( de orice fel – daca aveti idei, cunostiinte, relatii care ne-ar putea ajuta sau daca ne puteti ajuta sa strangem banii necesari pentru a cumpara cat mai rapid citostaticele recomandate). Oncologii considera ca pentru a avea efect si a putea spera mai departe trebuie facute minim 5 CURE cu acest medicament ( O CURA COSTAND APROXIMATIV 8000 DE EURO).
PUTETI SA NE FITI ALATURI, GANDINDU-VA LA DIANA SI RUGANDU-VA PENTRU EA .
DACA AVETI CUM, NE PUTETI AJUTA SI FINANCIAR, PENTRU CA AVEM MARE NEVOIE.
AM DESCHIS UN CONT IN LEI LA BCR AGENTIA SALA PALATULUI PENTRU CINE POATE SA O AJUTE PE DIANA –RO87RNCB0080005684310002. La beneficiar veti trece numele meu: MONICA DELICIA AVRAMESCU.
Mobilul meu : 0740 068 571
O iubesc pe Diana enorm si va rog sa ma ajutati, sa luptam impreuna pentru ea!
VA MULTUMESC DIN TOT SUFLETUL !
DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!
CU DRAG SI RECUNOSTINTA, MONICA.

 

Good Sharma – de la A la Z

Robin Sharma este considerat a doua mare minte in domeniul leadership-ului pe plan mondial. (Update 14.06.2010 – vine in septembrie in Romania, detalii AICI)

A scris cateva carti ce au ajuns bestseller: „Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul” si „Ghidul implinirii„. A infiintat „Sharma Leadeship International Inc.” , o firma ce are in portofoliul clientilor pe: Nike, Microsoft, IBM, GE, FedEx, NASA, Unilever, Sun Microsystems, precum si universitatile Harvard si Yale.

 Cateva ganduri, de la el:

a) Asa cum iti traiesti zilele, in asa fel iti fauresti viata.

Nu-ti irosi zilele, pentru ca nu exista nicio zi fara importanta.

b) Un proverb spune: „A sti sa citesti, dar a nu citi, este aproape acelasi lucru cu a fi analfabet.” Gasiti-va timp pentru a citi in fiecare zi. Citirea unei carti de un autor pe care il admiri face ca o parte din stralucirea lui sa te cuprinde si pe tine. O. Holmes spunea: „Orizontul gandirii, odata largit de o idee, nu va mai reveni niciodata la dimnesiunile de dinainte”.

Poti sa reduci cheltuielile cu chiria, cu mancarea sau hainele, dar niciodata sa nu renunti sa investesti in carti bune.

c) Adevaratul risc in viata consta intr-o viata fara riscuri. Nu poti castiga daca nici macar nu intri in joc.

d) Faceti-va timp sa ganditi.

In fiecare zi trebuie sa va faceti timp pentru a sta si a gandi, puteti lua timp de la alte activitati. Peter Drucker, cel mai proeminent expert in management spunea: „Nimic nu e mai inutil decat sa faci bine ceea ce nu ar trebui sa faci”

e) Alegeti modele in viata, modele pozitive.

Daca iti spui „am 65 de ani si ma apropii de sfarsitul vietii” este cel mai pagubos lucru, dar daca iti spui ” la 60 de ani vreau sa fiu ca Mick Jagger” este extraordinar, deoarece iti ofera noi posibilitati si o noua perspectiva in viata.

f) Prea multi oameni se tem sa mai fie ei insisi. Asadar renunta la visele lor, la felul lor de a fi pentru a imita multimea din dorinta de a fi acceptati. Fiti unici, fiti voi insiva. Urmati-va visurile si distrati-va in acelasi timp, pentru ca viata nu este facuta sa fie un chin, ci o sarbatoare.

g) Ascultati de doua ori mai mult decat vorbiti.

A asculta pe cineva cu atentie este unul dintre cele mai bune moduri de a arata respect si de a construi o relatie profunda. Oamenii nu mai au timp, rabdare sa asculte. Ascultati cu  interes real ce au ceillati de spus si veti vedea doua lucruri: veti intelge corect ce au de comunicat si in plus veti castiga aprecierea, respectul, prietenia si chiar si dragostea lor.

h) De cate ori spuneti „da” unui lucru fara importanta, spuneti de fapt „nu” unui lucru important.

i) Ridicati-va mereu stacheta mai sus.

Perfectionati-va in continuu. Refuzati mediocritatea. Retineti ca toti marii lideri sau vizionari care acum sunt venerati au fost la inceput ridiculizati.

j) Fiti atleti in orice domeniu.

Numai prin exercitiu si antrenament se ajunge la rezultate pozitive si la performanta. Succesul, bucuria si linistea interioara nu apar din senin,  ci se creaza.

k) Fiti entuziasti.

Nimeni nu se inconjoara de morocanosi, carcotasi, pesimisti.

l) Valoarea binelui.

Unii spun ca „a fi bun este un semn de slabiciune”. Total gresit. Este cea mai mare dovada de putere morala. Este usor sa fii nervos, sa tipi, sa acuzi, sa dai vina pe altii, sa fii violent, dar este in schimb foarte greu sa dai dovada de opusul acestora. Iti trebuie curaj si putere pentru a te purta frumos chiar si in conditii grele sau in situatii limita.

Maica Tereza, Gandhi, Martin Luther King, Nelson Mandela, sunt astfel de oameni.

m) Vorbiti ca un superstar.

Cuvintele pe care le folositi va definesc si va influenteaza viata. Alegeti-le asadar cu atentie si in mod constructiv.

n) Placerea vine din lucruri exterioare. Fericirea din interior.

Placerea este minunata numai ca nu dureaza. Ea vine prin internmediul celor 5 simturi, de la o masa excelenta, de la un parfum bun sau de la o masina noua si frumoasa. Nu e nimic rau in astea numai ca sunt trecatoare.

Fericirea vine insa din interior, de la starea de spirit si poate fi controlata.  Va puteti controla starea de spirit, o puteti imbunatati. Cei care o fac devin fericiti si mari personalitati.

Exista fericire fara placere si placere fara fericire.

Alegeti sa fiti fericiti!

o) Cei cu experienta castiga in majoritatea cazurilor.

De ce sa asteptam sa imbatranim ca sa avem experienta? Haideti sa avem experienta si cat suntem tineri. Pentru asta trebuie:

– sa va asumati riscuri,

– sa va perfectionati continuu

– sa purtati discutii cu oameni care au experienta;

– sa cititi cat mai mult;

– sa calatoriti cat mai mult si cat mai divers.

p) Bucurati-va cu ceea ce aveti.

„Am blestemat faptul ca nu am pantofi pana cand am intalnit un om fara picioare” spune un proverb persan. Nu cadeti in greseala de a va concentra pe ceea ce nu aveti, in loc sa va concentrati pe ce aveti.

r) Fiti „intelepti” – treziti-va devreme si nu mancati dupa 7 seara.

s) Nu uitati efectul de bumerang. Oferiti doar ceea ce ati dori sa primiti.

t) Faceti curatenie.

Eliminati ceea ce trebuie sa dispara din viata voastra, ceea ce va trage in jos, ceea ce va prisoseste. Te vei simti mai usurat, mai fericit si cu constiinta mai impacata; asadar faceti curatenie in viata voastra si incepeti asta cat mai curand, veti fi uimiti de rezultatele surprinzatoare pe care le veti obtine.

u) Retineti regula Million Dollar Baby: gasiti echilibrul perfect intre dragostea pentru ceilalti si dragostea pentru sine.

Nu uitati ca problema martirilor este ca majoritatea nu mor in patul lor.

v) Lumea este mica.

Viata este scurta, lumea este mica dar mai este si foarte larga. Cand aveti o problema intrebati-va: ‘”va mai conta asta peste un an sau doi?” si daca raspunsul este „nu”, ganditi-va bine daca merita sa va irositi atat de tare pentru ea. Sunt probleme care atunci cand apar credem ca s-a sfarsit lumea, dar mai tarziu realizam ca nu au fost decat niste noi inceputuri sau niste oportunitati.

x) Frumusetea timpului.

Ceea ce trebuie sa retineti este ca odata timpul pierdut nu-l veti mai recupera niciodata.

y) Bunele maniere nu sunt doar o vorba in vant, o poveste de pension, ci reprezinta o treapta esentiala in drumul tau spre fericire si implinire.

z) Exemplul lui Garth.

Acesta spunea: „Am venit pe aceasta lume fara a avea nimic, cand voi pleca nu voi lua nimic altceva cu mine decat constiinta mea”.

Detalii

Revin cu detalii la intrebarea legata de jucarii. Anu’ trecut , prea aproape de Craciun, m-a lovit ideea asta…cum ar fi sa..cum ar fi sa strang, alaturi de colegii mei niste jucarii , pentru niste copii. Am inceput sa discutam si am vazut incantarea in ochii lor..si dorinta de a face lucrul asta..din pacate nu am luat in calcul atunci, tot ce implica o asemenea initiativa..am crezut naiv ca totul e simplu: le spui oamenilor, ei aduc niste jucarii , le duci unor copii si gata..si nu a fost asa, timpul fiind principalul inamic atunci.

De la inceput a trebuit sa luam in calcul celebra gripa si raspandirea ei, apoi faptul ca jucariile nu pot fi donate oricum, daca nu sunt dezinfectate sunt sanse infime sa fie primite de cineva. Asa ca am sunat la case de copii si diverse fundatii si aproape totii au spus ca nu le pot primi nedezinfectate, iar pentru asta ar fi trebuit alti bani si nu stiu cat de dispusi ar fi fost donatorii sa plateasca si transportul lor.

Curate si functionale, ipoteticele noastre jucarii au ramas doar in minte si mi-am promis atunci ca nu voi abandona ideea..pentru ca nu pot..

De ce am publicat intrebarea? Pentru ca as vrea sa stiu daca mai e cineva dispus sa faca la fel ca mine..si pentru asta le multumesc celor care si-au aratat pana acum interesul, ori o vor face. Virtual e aproape imposibil sa concetram energii masive in acest sens, dar fiecare poate porni de la asta si sa organizeze ceva, chiar si un lucru marunt precum o colecta de jucarii.

Colecta mea va merge (in proportie de 70% detaliile sunt stabilite) catre Fundatia Iosif din Iasi..de la care, in preajma Craciunului am primit urmatorul raspuns : Referitor la jucariile pe care le aveti,sau pe care urmeaza sa le stringeti ,pot sa va spun ca sunt multi copii ,mai ales in gradinitele din  mediul rural care au un deficit substantial de jucarii si care s-ar bucura sa le primeasca”..si cu care discut acum detaliile legate de logistica proiectului..

Avem inca de rezolvat problema transportului, din Bucuresti (locul in care le vom strange – de la colegii mei vor fi stranse la firma, in perioada 16-26 martie, pentru a ajunge in timp util unde trebuie) pana la Iasi, la sediul Fundatiei Iosif…asa ca daca cineva vrea sa ajute la gandul nostru, cu transport sau doar cu idei bune, sunt aici ..multumind pentru tot…

 

 

Intrebare..

Daca incepand de acum as decide sa strangem niste jucarii (vechi, de care ne putem lipsi) pe care sa le donam unor copilasi care sa se bucure de Paste..cati dintre voi ar simti ca trebuie sa ma ajute si cati ar si face-o?

P.S. Astept raspunsul pana Duminica 14.03.2010,

Multam

Nu putem face nimic, nu?