Daca ești ”fericit” cu țigara ta, nu citi asta!

A trecut ceva vreme de când nu am mai scris pe acest blog, dar acum cred că este un moment potrivit să revin aici.

De ce?

Pentru că astăzi scriu despre ceva ce vreau să împartășesc cu tine, cel/cea care citește aceste rânduri, din mai multe motive:

– în ultimii ani am participat la foarte multe evenimente/conferințe, 

– am cunoscut și am dezvoltat multe proiecte alături de personalități importante din România,

– am ajutat mulți oameni să înceapă să-și creeze propria afacere și să-și schimbe viața.

Dar, ce urmează să povestesc e din alta zona, din aceea a reușitelor personale ce pot inspira și motiva, sau măcar pot pune pe gânduri, în cel mai direct mod cu putință.

13 ani! Zi de zi! Aceasta este perioada în care am fumat. 2o de țigări in fiecare zi.

Am încercat la un moment dat să fac un calcul al banilor cheltuiți pe țigări, dar am renunțat când am realizat că era vorba de o sumă care ar fi putut fi cheltuită în multe alte moduri.

Când ești prins în capcana aceasta, e foarte greu să aduci argumente pentru a renunța cu adevarat.

Începuturile.

În 2013 am început să alerg.

Aveam 33 de ani și niciodată până atunci nu am perceput sportul, și mai ales alergatul, ca pe o activitate potrivită mie.

Cum am început? Așa cum încep toti cei care alearga. De la foarte puțin. Prima data cand am mers pe pista de atletism, mi-am spus in sinea mea ”Cât poate să fie de greu?” Și a fost greu, foarte greu!

Prima tura de pistă mi s-a părut că nu se mai termina și în acea prima zi, mi-am propus să fac 2 ture. Le-am făcut cu greu și am fost ”fericit” ca le-am terminat.

Fericirea mi-a trecut repede pentru că am aflat că pista respectivă are 200 m, nu 400, așa cum știam eu inițial.

400 de m – aceasta a fost prima distanță alergată, mearsă, parcursă. (puteau fi la fel de bine 40 de metri sau 4 metri)

Dar am continuat să fumez…iar când alergi și fumezi, lucrurile nu sunt simple deloc.

A doua oară a fost la fel de greu. Mi-am propus 500 de metri, apoi 600, apoi 800. Când am atins primul km am simțit o bucurie ce nu poate fi exprimată în cuvinte. La acel moment m-am gândit că aș putea să încerc să alerg și mai mult.

Apoi, m-am gândit cum ar fi să alerg 5 Km – ”Sigur sunt oameni care fac asta, nu știu cum, dar o fac”. Așa că la limita de 5 km a apărut gândul nebunesc că aș putea într-o zi să alerg 10 km.

I-am alergat, dar am continuat să fumez. De la un moment dat, mi-a fost clar că, aceste lucruri nu mai pot continua împreună.

Alergatul începea să-mi placă, poate și pentru faptul că începeam să ma ”pricep”, adică teoria celor 10.000 de ore care te transformă în expert, intra în funcțiune, dar ”în fumat” eram de mult expert.

Am reușit să renunț la țigări de la momentul la care am reușit sa alerg distanțe de peste 20 de km și cănd mental mi-am propus să-mi concentrez atenția pe una dintre cele 2 ,,activități”. Deși inițial am alergat și fumat, am realizat că-mi supun corpul unui calvar de fiecare dată când, dupa o cursă mai lungă, îmi aprindeam o țigară.

Nu știu să dau sfaturi și sunt sigur că ce funcționează pentru cineva, poate să nu aibă absolut nici un efect pentru altcineva.

Pentru fiecare dintre noi, fericirea înseamnă altceva. Pentru mine, aparența fericirii era dată uneori și de țigara aprinsă de foarte multe degeaba, în acești ani.

Ce știu însă, este că:

– dacă îți place fie să alergi, fie să fumezi, încearcă să nu le faci pe amândouă în aceeași perioadă;

– dacă ai început să alergi, nu te opri, oricat de putin alergi acum; toti am inceput asa, putin cate putin; indiferent de ce spun cei din jurul tău și mai ales de ce spune ”vocea aia din capul tău”;

– în cazul meu, motivația externă a coincis cu cea internă și am ales provocarea de a mări distanțele alergate și de a renunța la țigări concomitent cu prima răceală mai serioasă;

– atăt timp cât faci un lucru din plăcere, și nu de nevoie (sau pentru ca așa îți spun cei din jur) te vei dezvolta și vei simți singur dacă acel lucru este potrivit sau nu, pentru tine.

Mi-am imaginat că, la un moment dat, o sa fiu în stare să alerg distanța unui maraton – 42 de km – și, pe 30 Mai 2015, (dupa alte 2 curse în aceeași lună – 3 Mai – Wings for life – 23 de km și 17 Mai – Bucharest International Half-Marathon – 21 de km) am alergat pentru prima dată în cadrul 100 for Children Ultra Marathon – 45 de km.

Da, 45 de km! Eu, cel care a alergat 400 de m prima dată.

În următorul post, am să descriu puțin experiența acestei curse unice pentru mine și una dintre cele mai frumoase zile din viața mea.

Raspund la orice întrebare legată de acest articol, dacă îmi lași un comentariu mai jos.

Mulțumesc.

Publicitate